Un bolnav a fost bătut de un angajat al centrului pentru persoane cu dizabilități - Anchetă la Centrul de Recuperare din Bratca
Un angajat al unui centru pentru persoane cu dizabilități din Bratca a fost surprins în timp ce lovea violent un beneficiar al instituției. Incidentul, filmat de un martor și publicat pe rețelele de socializare, a dus la declanșarea unei anchete disciplinare și penale.
Imaginile au apărut pe internet la sfârșitul săptămânii, fiind filmate de un martor, în curtea unui centru aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor. În filmare, o femeie, cel mai probabil angajată a Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Bratca, lovește cu picioarele un bărbat aflat la pământ, pe jumătate dezbrăcat.
Potrivit primelor informații, victima ar fi încercat să intervină într-un conflict între doi rezidenți ai centrului. Filmarea a fost publicată duminică spre luni pe o rețea de socializare și a provocat indignare publică. Luni, polițiștii bihoreni au anunțat că s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un caz de agresiune.
„La data de 3 noiembrie a.c., în urma apariției în spațiul public a unor imagini, care prezintă o agresiune, care s-ar fi produs la un centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități, din localitatea Bratca, județul Bihor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu în cauză. Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale, în consecință”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Până în prezent, potrivit acesteia, la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor nu au fost depuse plângeri sau sesizări cu privire la aspectele prezentate în imagini.
Conducerea centrului a reacționat imediat, anunțând că angajatul implicat este cercetat disciplinar și nu mai are voie să se apropie de beneficiari sau să își desfășoare activitatea până la finalizarea anchetei. DGASPC Bihor a confirmat incidentul și a precizat că a sesizat și organele de anchetă. În funcție de concluziile anchetei, angajatul riscă să își piardă locul de muncă și să fie trimis în judecată pentru lovire sau alte violențe.


					
	
							
			
			
			
Comentarii
Nu există nici un comentariu.