Polițiștii de combatere a criminalității organizate împreună cu procurorii DIICOT din Oradea au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce încerca să vândă cannabis.

 

Tânărul de 31 de ani, din Popești, s-a întors recent din Anglia, de unde a și adus drogurile, din care a și vândut o parte, chiar din autoizolare.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, vineri, 10 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antridrog și procurorii DIICOT – ST Oradea au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, din comuna Popești, bănuit de trafic de droguri de risc.

„Acesta a fost prins în timp ce ar fi încercat să valorifice aproximativ 100 de grame de cannabis, în schimbul sumei de 4.400 de lei. În urma percheziției domiciliare efectuată la locuința acestuia, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor alte 11 plicuri care conțineau 11 grame de cannabis, pregătite pentru a fi comercializate, un cântar de precizie și un aparat de mărunțit mugurii de cannabis. Cele 111 grame de substanță vegetală au fost indisponibilizate în vederea expertizării”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au anunțat, tot printr-un comunicat, că au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

„În cauză s-a stabilit că, la data de 27.03.2020, inculpatul B.A.I. a intrat în ţară prin PTF  Borş, călătorind din Anglia, dată de la care se afla în autoizolare pentru 14 zile, potrivit actelor normative subsecvente decretului 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă la nivel naţional, iar la intrarea în ţară, acesta a adus cu el cannabis, din care, a comercializat o parte, chiar din starea de autoizolare în care se afla”, precizează DIICOT.Bărbatul a fost prins în flagrant imediat după ce a vândut 60 pliculeţe cu cannabis (aproximativ 100 de grame), contra sumei de 4.400 de lei, prin gardul locuinţei sale din județul Bihor.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele celui în cauză, iar după audierea acestuia de către procurorul DIICOT,  a fost dispusă reținerea sa pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor. Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.