Doi adolescenți, unul de 13 ani și unul de 16 ani au fost răniți, joi, în urma unui accident rutier produs în Petreasa. Tânărul de 16 ani a ajuns la spital în stare gravă.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bihor, în accident au fost implicate 2 autoturisme și o motocicletă pe care se aflau doi minori, de 13 și respectiv 16 ani. În urma accidentului, motociclistul, tânărul de 16 ani a fost prins sub una dintre mașinile implicate. Au intervenit echipaje de primă intervenție și de prim ajutor de la Secția de Pompieri Beiuș, echipajul de descarcerare grea de la Detașamentul 1 Oradea, echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Bihor alături de medic de urgență și un echipaj al Seviciului de Ambulanță Județean.

„Pompierii au procedat la descarcerarea persoanei prinsă sub autoturism, care era conștientă, și la acordarea primului ajutor medical celor 2 victime. Ambii minori au fost transportați la spital, cel de 13 ani cu escoriații, iar cel de 16 ani, conștient, dar în stare gravă”, a transmis ISU Bihor.