Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au trimis în judecată nu mai puţin de 16 persoane, în tot atâtea dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de conducere a autovehiculului cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Dintre cei trimişi în faţa instanţei două persoane sunt femei, în vârstă de 55 de ani respectiv 38 de ani din Oradea, acestea având cea mai mare alcoolemie. Una dintre ele a avut o alcoolemie de 2,00 gr.‰, iar a doua, de 2,40 gr.‰. Potrivit procurorilor, femeia de 55 de ani a fost prinsă conducând în 24 martie 2009, pe strada Nufărului din Oradea, fără a respecta semnificaţia culorii roşii a semaforului, în timp ce a doua a condus, în 9 martie 2009, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, unde, neasingurându-se la schimbarea benzii de mers, a produs o tamponare. De asemenea, pentru săvârşirea infracţiunii la regimul circulaţiei a fost trimis în judecată şi un bărbat de 35 de ani din Oradea, după ce în trei rânduri a condus autoturismul pe drum public fără a poseda permis de conducere. În august 2008 acesta a produs pe Calea Clujului o tamponare, în 28 noiembrie 2008 a fost oprit ca urmare a încălcării unei norme de circulaţie, iar în 11 decembrie 2008 a fost oprit în trafic pentru verificări. Bărbatul este recidivist, în anul 2005 fiind condamnat la trei ani închisoare, anterior având alte trei condamnări. În 2007 a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni şi 3 zile de închisoare, executată.