Un bihorean în vârstă de 32 de ani, din Ştei, este acuzat de contrabandă calificată, după ce ar fi introdus în ţară mai multe arme şi muniţie. Un întreg arsenal a fost descoperit de poliţişti acasă la suspect.

 

Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, vineri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localității Ștei și în comuna Buntești, județul Bihor, pentru a documenta și proba activitatea infracțională a unui bărbat de 32 de ani, din Ștei, bănuit de comiterea infracțiunii de contrabandă calificată. „Într-una dintre locațiile percheziționate de pe raza localității Ștei, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au descoperit o armă neletală scurtă, cu gaz, calibru 4.5 mm, deținută fără drept, încărcătorul acesteia, 109 alice din plumb pentru aceasta, 14 tuburi CO2, două arcuri cu scripeți profesionale cu accesoriile aferente, o arbaletă, 48 de săgeți pentru arbalete și arc deținute tot fără drept, patru lunete pentru arbalete, 65 de vârfuri metalice pentru săgeți de arc sau arbaletă și diverse subansamble și accesorii pentru arc cu scripeți și arbaletă”, se arată în comunicatul IPJ. Polițiștii bihoreni îl bănuiesc pe bărbatul de 32 de ani că, în perioada mai - iulie a.c., ar fi introdus în țară fără drept bunurile descoperite la domiciliul său în urma percheziției. Acestea au fost ridicate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase în vederea continuării cercetărilor. „Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub coordonarea Parchetului de lângă Judecătoria Beiuș pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului de 32 de ani, din Ștei, bănuit de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, se mai arată în comunicatul IPJ Bihor.