Tineri băuți, implicați într-un accident
Doi tineri au fost implicați într-un accident rutier, soldat, din fericire, fără victime. Polițiștii ajunși la fața locului, în Șimian, au constatat că ambii erau băuți.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.18, polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin că, în localitatea Șimian, s-a produs un eveniment rutier. Din investigațiile efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că un tânăr, de 18 ani, din comuna Șimian, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, nu ar fi respectat distanța de siguranță față de un autoturism, condus, în fața sa, de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Șimian și ar fi intrat în coliziune cu acesta. Evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 18 ani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cel de 21 de ani, care conducea cel de-al doilea vehicul, prezenta o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor autovehiculelor implicate le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.