Tânărul, în vârstă de 22 de ani, este cercetat penal de polițiști - Șofer drogat, cu 127 km/oră pe Șoseaua Borșului
Un orădean a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu viteză excesivă, după ce a consumat substanțe psihoactive.
Potrivit IPJ Bihor, sâmbătă, la ora 14.00, pe Șoseaua Borșului din municipiul Oradea, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 127 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h. În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise. Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, în ce privește depășirea limitei legale de viteză, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă, în valoare de 1.822,5 lei, conform prevederilor legale. Un alt bărbat, de 57 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul județean 108 I, în localitatea Aștileu, a fost depistat de către polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.