Doi bihoreni au ajuns după gratii, arestați preventiv, după ce au atacat două persoane, viața uneia dintre victime fiind pusă în pericol. Scandalul a izbucnit la un priveghi din Salonta.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de procurori, ieri, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 3 mai 2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de F.A., în vârstă de 39 de ani, și F.D., în vârstă de 31 de ani, pentru săvârșirea înfracțiunii de tentativă de omor calificat.

„Din probele administrate în cauză s-a reținut că înculpații, ambii domiciliați în Salonta, în noaptea de 01/02 mai 2020 se aflau în curtea unui imobil din Salonta, unde participau la un priveghi și în urma unui conflict spontan avut cu victima F.C., în vârstă de 37 de ani, după ce s-au înarmat cu mai multe obiecte contondente, furcă, rangă metalică, par de lemn, cuțit, au lovit în mod repetat victima cu un corp contondent în zona capului, leziuni care au pus în primejdie viața acesteia, după care, în aceleași circumstanțe, cu contribuția morală a numitului F.D., numitul F.A a lovit victima H.A.I., cu un corp tăietor înțepător, posibil cuțit, la nivelul toracelui și a feței, producându-i leziuni ce necesită 15 zile de îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procuror adjunct Gligor Sabău. Prin ordonanța Parchetului din data de 02.05.2021, inculpații au fost reținuți pe o durată de 24 de ore. Luni, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpaților, la finalul dezbaterilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 15 zile.