Proprietarii de câini periculoşi, somaţi să îşi înregistreze animalele
Poliţiştii orădeni au organizat, joi, o razie în municipiul Oradea, în vizorul oamenilor legii fiind modul în care proprietarii de câini periculoşi şi agresivi respectă prevederile legale în domeniu. Au fost depistate şi legitimate 39 de persoane şi aplicate şase sancţiuni contravenţionale, amenzi în valoare de 400 lei. Poliţia îi avertizează pe deţinătorii de animale periculoase să le înregistreze şi să depună documentaţia la poliţie, în caz contrar riscând să răspundă penal.
Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoşi au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română afiliata la Federaţia Chinologică Internaţională şi să inscripţioneze în mod vizibil la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv avertismentul "Câine periculos" sau "Câine agresiv". Accesul câinilor periculoşi precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, cât şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv: are vârsta de minim 18 ani; are capacitate deplina de exerciţiu; nu a fost condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni contra persoanei. Neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. De asemenea, importul sau comercializarea acestor categorii de câini constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câinii la astfel de lupte constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani. Câinii care fac parte din categoria respectivă vor fi înregistraţi şi identificaţi prin tatuaj, pe cheltuiala proprietarului sau a deţinătorului temporar de către Asociaţia Chinologică zonală, şi care au obligaţia să-i sterilizeze şi să depună la sediul poliţiei în a cărei rază se afla imobilul unde este ţinut câinele documentaţia menţionată în OUG nr. 55/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 60/2003. Totodată, proprietarii câinilor menţionaţi sunt obligaţi să anunţe organele de poliţie în termen de 48 ore de la constatarea pierderii sau decesului acestora. Poliţia municipiului Oradea face apel la toţi proprietarii sau deţinătorii temporari de câini periculoşi sau cu potenţial agresiv să depună documentaţia menţionată în OUG nr. 55/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 60/2003 la Compartimentul Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, Calea Aradului, nr. 6, de luni până joi, între orele 08.00 - 16.00, telefon: 0259/403.612; 403.675; 403.677.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.