Accidentul produs, luni, între Oradea și Biharia, soldat cu doi răniți, o femeie și un copil, a fost cauzat, arată primele cercetări ale Poliției Bihor, de un șofer de 57 de ani, din Sânmartin, care a pătruns pe contrasens și a acroșat trei autoturisme.

 

Potrivit informațiilor transmise, marți, de IPJ Bihor, la data de 16 iunie, la ora 15.49, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit prin SNUAU 112 că, în afara localității Biharia, s-a produs un accident rutier.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 57 de ani, din comuna Sânmartin, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 19, în afara localității Biharia, înspre Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns și rulat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 56 de ani, din comuna Tileagd. Ulterior, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism, condus, înspre Satu-Mare, de o femeie de 32 de ani, din comuna Biharia, iar apoi, primul autoturism a fost proiectat într-un al patrulea autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Cetariu”, se arată într-un comunicat al Poliției Bihor. În urma accidentului rutier, femeia de 32 de ani, care conducea cel de-al treilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. De asemenea, un minor de 6 ani, pasager în același vehicul, a suferit leziuni ușoare. Rezultatele testării celor patru conducători de autovehicule, cu aparatul etilotest au relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.