Primar din Buduslău, prins în flagrant de Parchetul European în timp ce primea mită
Primarul UDMR al comunei Buduslău din județul Bihor, Kócza István, a fost pus sub control judiciar și acuzat de corupere pasivă de Parchetul European (EPPO), în cadrul unei anchete care are legătură cu executarea unui contract finanțat de UE pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere agricole.
Potrivit unui comunicat al Parchetului European (EPPO), dovezile adunate până în prezent arată că, începând cu octombrie 2025, primarul, care a acționat și ca responsabil financiar al autorității locale, a solicitat de la reprezentantul unei firme o mită egală cu 5% din valoarea contractului.
Contractul în sine valora aproximativ 770.000 de euro (4 milioane lei), ceea ce înseamnă că mita solicitată a fost de 38.500 de euro (200.000 de lei).
În schimbul acestor bani, primarul ar fi promis că va asigura buna desfășurare a contractului și că va accelera plățile pentru lucrările finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Se bănuiește că edilul a primit suma în mai multe tranșe, inclusiv aproximativ 28.800 de euro (150.000 lei) pe 19 mai 2026, când a fost prins în flagrant.
Acesta este primul flagrant organizat de EPPO în România, într-un dosar de corupție.
Primarul este acuzat de corupere pasivă și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, care include și interdicția de a părăsi țara și interdicția de a-și exercita atribuțiile de primar în această perioadă.
Primarul UDMR, Kócza István a avut o scurtă reacție pe rețelele de socializare în cursul serii de miercuri, 20 mai. Edilul a susținut că informațiile care au apărut în presă sunt „truchiate și jumătăți de adevăr”, însă recunoaște că nu este mândru de situație și le cere scuze susținătorilor.
În aceeași postare de pe rețelele de socializare, primarul a susținut că procedurile de urmărire penală au fost începute în cursul zilei de marți, 19 mai, adăugând că își asumă responsabilitatea pentru situație și că demisionează din funcțiile deținute în cadrul partidului UDMR, susținând că își va susține punctul în sala de judecată.
Postarea primarului a fost publicată la scurt timp după ce președintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat că i-a cerut demisia lui Kócza István din toate funcțiile pe care le deține, în timp ce organizația județeană este nevoită să îi mențină calitatea de membru pe întregul parcurs al anchetei.
„Pentru Uniunea Democrată Maghiară din România este inacceptabil ca orice ales să abuzeze de încrederea publică sau să fie implicat într-un caz de corupție”, a explicat președintele UDMR.
FOTO: EPPO, Facebook



Comentarii
Nu există nici un comentariu.