Alte cinci percheziții domiciliare au fost desfășurate, joi, de polițiștii din Bihor într-un dosar penal de delapidare cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu de peste două milioane de lei.

Oprațiunea Jupiter continua în județul Bihor, unde joi, 11 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de predare de date informatice. Activitățile au fost desfășurate în municipiul Oradea, la imobilele reprezentând sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale, la domiciliul unui bărbat, de 24 de ani, administrator al societății, al unei femei, de 52 de ani, administrator special al societății și la domiciliile unor persoane fizice implicate în activitatea de devalizare a societății, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

„Din cercetările efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice a rezultat că, în perioada 2023 – prezent, bărbatul de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în calitate de administrator al respectivei societăți comerciale, împreună cu femeia, de 52 de ani, din Oradea, în calitate de administrator special, începând cu luna mai 2024, al aceleiași societăți, ar fi ridicat și și-ar fi însușit, în mod repetat și prin acțiuni succesive, importante sume de bani din patrimoniul societății comerciale, fără a avea la bază vreo justificare economică, cauzând astfel societății un prejudiciu în valoare totală de peste 2.150.000 de lei”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale, au fost descoperite și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor diverse înscrisuri, documente financiar contabile, corespondență, note contabile, agende, mijloace electronice de comunicare (4 terminale mobile), mijloace electronice de gestiune a bunurilor, a comercializării produselor și a conducerii contabilității. 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.