Polițiștii au scos din trafic 31 de șoferi - Aproape o mie de testări pentru droguri sau alcool
Peste 1.600 de persoane au fost legitimate și aproape 1.000 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. 31 de conducători auto, care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic, iar 44 de vehicule au fost oprite din a circula.
În perioada 22 – 24 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, ce au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor. Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 23 de acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 41 de filtre, în acțiuni fiind implicați 283 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 23 de jandarmi, 34 de polițiști de frontieră, dar și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii. În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.625 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 929 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri. În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 366 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 211.560 de lei. Totodată, au fost constatate 26 de infracțiuni, dintre care 12 la regimul rutier. Din totalul sancțiunilor, 221 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 111 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 12 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 2 depășiri neregulamentare, 3 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, 5 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 2 au fost pentru lipsa ITP, au fost sancționați 39 de bicicliști, 31 de pietoni, iar 16 sancțiuni au fost pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 31 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 44 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.