Sute de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, la sfârșit de săptămână. Aproape 300 din sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză.

În perioada 21 - 24 ianuarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene. Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 465 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 208.328 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 74 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare și au fost constatate 12 tamponări. 293 de  sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 61 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate nouă depășiri neregulamentare, au fost sancționați 7 pietoni, 4 bicicliști, iar 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. Spre exemplu, pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cuviteza de 151 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h. De asemenea, duminică, pe DN1, în Urvind, a fost depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din localitatea Unirea, județul Bistrița Năsăud în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 135 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.