Peste 7.500 de persoane au fost legitimate și 545 de societăți comerciale și mijloace de transport au fost verificate în weekend, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

La sfârșit de săptămână, sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în perioada 15 – 16 ianuarie, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 7.545 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 271 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 274 de mijloace de transport, din care 89 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 239 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de aproape 50 de mii de lei.

Dintre acestea, 188 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 20 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, libera circulație.

Totodată, o sancțiune, cu amendă în valoare de lei 3.000 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

În cadrul misiunilor desfăşurate în perioada 15 – 16 ianuarie, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați, în medie, zilnic, 253 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 52 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 45 de cadre ale Poliției Locale Oradea, 2 polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, un pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, un inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și un inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă.