Orădean drogat, la volanul unei mașini modificate, fără RCA și ITP - Șofer reținut după ce a încercat să fugă de Poliție
Un orădean de 29 de ani a fost reținut de polițiști după ce a condus sub influența substanțelor interzise și a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Polițiștii au stabilit ulterior că mașina nu avea nici RCA, nici ITP și prezenta modificări neomologate.
Incidentul în urma căruia șofer a ajuns în spatele gratiilor a avut loc, miercuri, în jurul orei 11.40, pe strada Nufărului din municipiul Oradea. Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism al cărui sistem de evacuare emitea un nivel de zgomot ridicat.
„La semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, efectuat prin mijloacele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, conducătorul auto a refuzat să oprească, și-a continuat deplasarea, a acroșat un autoturism staționat în parcarea unui magazin situat pe strada Nufărului și a condus în continuare până pe strada Episcop Nicolae Popovici, unde a abandonat autoturismul. Acesta a fost depistat de polițiști pe strada Grigore Moisil din municipiul Oradea. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, a transmis IPJ Bihor, într-un comunicat.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise. Rezultatele analizelor efectuate au confirmat, ulterior, prezența substanțelor interzise în organism. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că autoturismul prezenta modificări neomologate la sistemul de evacuare a gazelor, nu deținea poliță de asigurare RCA valabilă, nici inspecția tehnică periodică valabilă. Totodată, conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor de oprire ale polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a acordat prioritate unui alt vehicul într-o intersecție și a efectuat o depășire neregulamentară. Pentru abaterile constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum de 9.550 de lei. În ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența substanțelor pshioactive, polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.