O maşină s-a răsturnat între localităţile Gepiş şi Lăzăreni - Accident cu patru răniţi
Patru persoane, printre care un copil în vârstă de patru ani, au fost rănite, marţi, în urma unui accident produs între localităţile bihorene Lăzăreni şi Gepiş. Salvatorii l-au găsit pe şofer în stop cardio-respirator, dar au reuşit să îl resusciteze, în timp ce un alt pasager aflat în stare gravă a fost intubat şi ventilat mecanic.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul s-a produs, marți, la ora 17.45, pe drumul comunal 67, în afara localității Gepiș. "Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Fonău - Lăzăreni, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. La coborârea unei pante, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul a părăsit carosabilul, a pătruns în șanțul din partea stângă a direcției sale de deplasare, s-a răsturnat, iar apoi a revenit pe partea stângă a carosabilului", a precizat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a mobilizat mai multe echipaje la faţa locului, în urma accidentului fiind răniţi toţi cei patru ocupanţi ai maşinii. "Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat, prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul comunal 67, între localităţile Lăzăreni şi Gepiş, soldat cu rănirea celor patru persoane aflate în autoturism, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28-43 ani şi un copil în vârstă de 4 ani. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate echipajul de paramedici al Gărzii de Pompieri Tinca, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea cu autospeciala de transport personal şi victime multiple şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU. Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele au procedat la acordarea primului ajutor calificat copilului, bărbatului în vârstă de 43 ani şi celui în vârstă de 28 ani care, aflat în stare gravă, a fost intubat şi ventilat mecanic. Şoferul, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit de salvatori în stop cardio-respirator, acesta fiind resuscitat timp de zeci de minute. Medicii au reuşit însă să îl readucă la viaţă, toate cele patru persoane rănite fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean. Poliţiştii au mai precizat că în acest caz continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.