Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Nădlac II și Borș au depistat, luni, 18 cetăţeni din Afganistan și Nepal, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru automarfare încărcate cu diverse bunuri.

Frontieriștii din Arad au depistat luni, la Vama Vărșand, trei cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 17 de ani ascunși în compartimentul pentru marfă într-un autocamion înmatriculat în Bulgaria. În vama Nădlac II au depistat, ascunse printre mărfurile transportate de un autocamion, unsprezece persoane din Afganistan și Nepal, cu vârste cuprinse între 15 și 31 de ani, solicitanți de azil în România.

Tot în data de 16 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, Bihor, s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean bulgar care conducea un autocamion încărcat cu piese metalice, pe ruta Bulgaria-Polonia.

La controlul mijlocului de transport, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiți ascunși patru tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 11 și 22 de ani.

În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.