Incendiu violent în Vadu Crișului - Două gospodării afectate
Pompierii militari bihoreni au acționat, duminică, în localitatea Vadu Crișului, unde un incendiu violent a afectat două gospodării.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 14.50, iar pentru gestionarea acestuia au fost mobilizate operativ, patru echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vadu Crișului. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau generalizat și violent o magazie construită pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, din cadrul unei gospodării și acoperișul casei învecinate, existând riscul extinderii flăcărilor la o altă locuință. Pompierii militari au acționat concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului, protejarea camerelor casei și a celeilalte locuințe expuse riscului de incendiere, reușind să salveze două încăperi ale casei al cărei acoperiș a fost mistuit de flăcări (o cameră din cele trei a fost afectată de prăbușirea plafonului) și locuința învecinată, situată la circa un metru de focare, precum și două animale (porcine) aflate în magazie. De asemenea, forțele de intervenție au evacuat trei butelii, una din anexa cuprinsă în întregime de flăcări, preîntâmpinând producerea unei explozii. După lichidarea incendiului, echipajele au procedat la decopertarea acoperișului, căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.