În aceeași zi, un bărbat și o femeie și-au pierdut viața după ce locuințele le-au fost cuprinse de flăcări - Doi bihoreni morți în incendii
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a decedat, sâmbătă dimineața, în urma unui incendiu provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă. După câteva ore, o femeie din Salonta a decedat în urma unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza depozitării cenușii și a jarului nestins în interiorul locuinței, în apropierea materialelor combustibile.
În dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 07.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în Crestur, comuna Petreu, apelantul precizând faptul că exista posibilitatea ca proprietarul să fi fost surprins de flăcări în interior. „La adresa indicată au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita și Stației Săcueni, dintre care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD”, a precizat Lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau generalizat și deosebit de violent, acoperișul locuinței și una dintre camere, al cărei tavan se prăbușise. Pompierii au intervenit simultan pentru căutarea și evacuarea victimei, respectiv pentru localizarea și lichidarea focarelor, însă din nefericire, în interiorul încăperii cuprinse de flăcări, echipajele au găsit trupul carbonizat al proprietarului. Incendiul a fost stins în limitele găsite, în aproximativ 30 de minute, pompierii împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte încăperi și la o magazie de lemne. Echipajele au continuat să acționeze la fața locului, pentru căutarea focarelor ascunse, înlăturarea efectelor evenimentului și stabilirea împrejurărilor determinante ale acestuia, până în jurul orei 10.30. Flăcările au afectat în totalitate acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră. Câteva ore mai târziu, o altă sesizare a privit producerea unui incendiu pe strada Tincii din Salonta, la fața locului ajungând trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Salonta, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității. Incendiul, care se manifesta în dormitorul locuinței, cu degajări foarte mari de fum, a fost stins în aproximativ 20 de minute, însă, din nefericire, în camera incendiată, pompierii au găsit trupul carbonizat al proprietarei, în vârstă de 86 de ani. Echipajele au evacuat din casă două butelii, preîntâmpinând producerea unei explozii și au împiedicat propagarea incendiului la întreaga casă și la o altă locuință aflată la aproximativ doi metri. Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, octogenara evacuând cenușa în recipiente și saci amplasați în dormitor. După stingerea incendiului, pompierii au acționat pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului până în jurul orei 19.30. Pagubele materiale înregistrate au constat în mobilier și bunuri aflate în dormitorul locuinței. Tot sâmbătă, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din Gepiu. În acest caz, evenimentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, arzând doar funinginea depusă în interiorul coșului de fum.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.