Cinci persoane au fost transportate la spital, marți, după ce au fost implicate într-un accident rutier pe strada Matei Corvin din Oradea. Primele cercetări ale polițiștilor arată că un șofer care ieșea din curtea unui imobil nu a acordat prioritate de trecere.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, marți, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin 112 că, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, s-a produs un accident rutier.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că un bărbat, de 68 de ani, din comuna Paleu, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din curtea unui imobil de pe strada Matei Corvin, din municipiul Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, pe respectiva stradă, înspre strada Molidului, de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Cherechiu. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a lovit un copac de pe partea stângă a direcției sale de deplasare”, se arată într-o informare transmisă de IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism și alte patru persoane cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani, din localitățile Curtuișeni și Cadea, pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportate la spital. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a ambilor conducători auto a relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.