Tată agresor Postul de Poliţie Husasău de Tinca a fost sesizat în legătură cu faptul că Elena B., de 18 ani, din localitatea Oşand, în urma unor discuţii contradictorii cu tatăl său, Traian B., de 55 de ani, a fost victima unei agresiuni din partea acestuia. Elena a fost internată pentru supraveghere la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, cu diagnosticul plagă înţepată în zona occipitală, fiind în afara oricărui pericol. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Husasău de Tinca. Prejudiciu recuperat În 31 ianuarie a.c., agenţii Postului de Poliţie Popeşti l-au identificat, prins şi cercetat pe Marian Nicu M., de 18 ani, din localitatea Popeşti, ca autor al unui furt dintr-un autocamion, comis în noaptea de 12/13 ianuarie a.c. Prejudiciul, o baterie auto şi un radiocasetofon, a fost recuperat integral. Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Furt din autoturisme Lucrători ai Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au finalizat cercetările faţă de Octavian Ioan C., de 20 ani, şi Octavian Liviu F., de 19 ani, ambii din localitatea Oşorhei, care sunt autorii a trei furturi din autoturisme comise pe raza municipiului Oradea, în cursul lunii ianuarie 2005, cauzând un prejudiciu de 15.000.000 lei, recuperat integral. Introdus în arest Marţi, lucrătorii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bihor, împreună cu agenţii Postului de Poliţie Gepiu, l-au identificat, prins şi introdus în arestul IPJ Bihor pe Şandor S., de 59 de ani, cetăţean maghiar cu domiciliul în localitatea Gyula - Ungaria, în baza unui mandat de arestare provizorie în vederea extrădării, emis în data de 31 ianuarie a.c. de Curtea de Apel Oradea. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse de 1,6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse petroliere.