O echipă de comisari a Gărzii de Mediu Bihor a descoperit în localitatea bihoreană Sâniob gunoaie aduse clandestin din Italia.

„În urma unor controale efectuate la o societate comercială cu sediul în localitatea Sâniob, judeţul Bihor, împreună cu specialişti din cadrul Serviciului arme, explozibil, substanţe periculoase din cadrul IPJ Bihor, s-a constatat că aceasta a achiziţionat şi depozitat pe amplasament o cantitate de 189.727 kg deşeuri din care 23.400 kg deşeuri textile şi restul de 166.327 kg deşeuri de plastic şi cauciuc”, anunță, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor.

Potrivit acestora, deşeurile provenite din Italia au fost trasportate cu un număr de zece tiruri în perioada 4 februarie-27 martie 2021 către punctul de lucru al societăţii din Sâniob.

„În timpul controlului, administratorul societăţii a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine niciun fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri”, se menționează în document.

Ca urmare a constatărilor de mai sus, Garda de Mediu Bihor a sesizat organele de urmărire penală, în vederea constatării existenței sau inexistenței unei infracțiuni, precum și stabilirea persoanelor vinovate de săvârșirea acesteia, conform prevederilor OUG 195/2005 - privind protecţia mediului, conform Legii 211/2011 - privind regimul deşeurilor şi a Legii 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului. Totodată, s-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri.