Un tânăr din Iași a fost reținut de polițiștii rutieri, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis, sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, un autoturism sustras în scop de folosință.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, duminică, 22 februarie, în jurul orelor 04.50, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Pașcani, județul Iași, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul din municipiul Oradea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a pierdut controlul asupra direcției și a acroșat o balustradă metalică, amplasată pe marginea părții carosabile. Evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul prezenta o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise și în vederea stabilirii alcoolemiei. Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că, în aceeași noapte, tânărul ar fi sustras autoturismul respectiv, de pe strada Independenței din municipiul Oradea, unde fusese lăsat parcat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore. Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.