Un tânăr de 25 de ani, din Curtuişeni şi o tânără în vârstă de 23 de ani, din judeţul Satu Mare, au fost reţinuţi de poliţişti şi arestaţi de magistraţi după ce au tâlhărit un bărbat în Staţia CFR Oradea.

 

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, duminică, în jurul orei 2.00, polițiștii Postului de Poliție TF Oradea din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Oradea că, în jurul orei 1.00,  în timp ce se afla într-un loc mai retras din zona Stației CFR Oradea, a fost agresat de o femeie și un bărbat, care l-au deposedat de un telefon mobil și de 800 de lei, pe care le avea într-un bagaj. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii T.F. orădeni au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind o tânără de 23 de ani, din comuna Păulești, județul Satu Mare, și un bărbat de 25 de ani, din comuna Curtuișeni, acestea fiind depistate în imediata apropiere a locului faptei. Polițiștii au recuperat de la aceștia 690 de lei din banii sustrași, precum și telefonul mobil. În urma agresiunii, bărbatul de 43 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 5 zile de îngrijiri medicale. În urma administrării probatoriului în cauză, tot duminică, polițiștii T.F. orădeni i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Aceștia au fost prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru 30 de zile. Polițiștii Postului de Poliție T.F. Oradea din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.