Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost găsiți decedați, într-o clădire dezafectată din Băile Felix. Aparent, ar fi murit de frig în clădirea părăsită din centrul stațiunii. Procurorii au deschis o anchetă pentru a lămuri circumstanțele în care cei doi și-au pierdut viața.  

Cei doi oameni fără adăpost au fost găsiți, în prima zi din an, de paznicul unui ștrand din proximitatea clădirii dezafectate. Înăuntru, încropiseră un loc de dormit, cu saltele vechi. Era plin de gunoaie și zdrențe, semn că stăteau acolo de ceva vreme. De altfel, vânzătorii de la tarabele din apropiere i-au văzut de mai multe ori prin zonă. Clădirea în care se adăposteau cei doi este frecventată des de oameni ai străzii, mai ales pe timpul verii. Imobilul este dezafectat de mai mulți ani.

Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin a declarant pentru Știrile Pro Tv că au mai fost astfel de cazuri, în urmă cu doi ani. Proprietarii clădirii ar fi încercat să o protejeze, dar persoanele fără adăpost  au forțat intrările și au intrat în clădire, spărgând chiar și geamuri. Procurorii spun că nicio ipoteză nu poate fi, deocamdată, exclusă. Cristian Ardelean, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor: „Au fost descoperite două cadavre în stațiunea Băile Felix. Dosarul s-a înregistrat la Parchetul Tribunalului Bihor, pentru a se efectua cercetări cu privire la infracțiunea de omor. Deocamdată, nu putem da foarte multe date, pentru a nu vulnerabiliza ancheta". O variantă luată în calcul este că unul din cei doi l-ar fi omorât pe celălalt, apoi și-a luat viața. O alta presupune existența unei a treia persoane implicate. Necropsia va oferi însă mai multe informații legate de acest caz.