Peste 38 de metri cubi de material lemnos, expediat fără proveniență legală, în valoare de 7.161 de lei, au fost confiscați valoric de polițiștii bihoreni, în cadrul unei acțiuni comune.

Polițiștii bihoreni au acționat, miercuri, pe raza circumscripției judiciare Beiuș pentru a preveni și combate delictele silvice. În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 34 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, de la Secția nr. 2 de Poliție Rurală Beiuș, de la Secția nr. 10 de Poliție Rurală Ștei și de la Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu jandarmi bihoreni, cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, au fost legitimate 204 persoane, au fost controlate 182 de autovehicule și au fost efectuate controale la șase societăți comerciale, dintre care un depozit de material lemnos.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 40.915 lei. De asemenea, au fost reținute șapte permise de conducere, dintre care două pentru depășiri neregulamentare, două pentru depășirea limitelor legale de viteză și trei pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reținute patru certificate de înmatriculare. Totodată, au fost confiscați valoric 38,50 metri cubi de lemn rotund, specia molid, în valoare de 7.161 de lei. În urma unui control efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol - Serviciul de Ordine Publică, la o societate comercială cu sediul în comuna Pietroasa, județul Bihor, s-a constatat că, la 2 noiembrie 2022, societatea respectivă ar fi expediat 38,5 metri cubi de lemn rotund, din specia molid, fără proveniență legală. În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 38,5 metri cubi de lemn rotund, în valoare de 7.161 de lei.