Cei mai mulți șoferi au fost amendați, din nou, pentru viteză - Polițiștii continuă acțiunile în trafic
Peste o sută de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost depistați și sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în 24 de ore.
Marți, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de pietoni sau bicicliști și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere. Ca urmare a prezenței active a polițiștilor în trafic, în ultimele 24 de ore, 106 participanți la trafic care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 62.633 de lei. 71 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală, 4 în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, 2 în timp ce conducea sub influența alcoolului, 2 în timp ce depășeau neregulamentar, au fost sancționate 2 opriri neregulamentare, 2 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, iar 21 de participanți la trafic au fost sancționați pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 8 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.