Un bărbat din Sântandrei, bănuit că ar fi ucis, cu intenție, un câine, lovindu-l în cap, a fost reținut de polițiștii bihoreni.

Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, vineri, 21 ianuarie a.c., în urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a unui bărbat de 63 de ani, din localitatea Sântandrei, bănuit de comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

”Acesta este bănuit că, în perioada 18 ianuarie a.c., ora 17.00 – 19 ianuarie a.c., ora 09.00, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi ucis cu intenție, prin lovirea cu un corp contondent în zona capului, un animal din specia canină, rasă comună, de talie medie, cu zgardă la gât. Câinele a fost găsit decedat în curtea acestuia. Din cercetări s-a stabilit că animalul era în proprietatea unui localnic din Sântandrei”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului depe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului de 63 de ani.