Bărbat mort după ce a adormit cu țigara aprinsă - casa din Buduslău, distrusă complet
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă la Buduslău, Bihor. Locuința sa a fost cuprinsă de flăcări după ce a adormit cu țigara aprinsă.
Alarma a fost dată de vecini în jurul orei 2.40, când casa, construită pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, ardea deja în întregime.
Victima adormise cu țigara aprinsă, iar flăcările s-au extins rapid în toată locuința.
Au mers acolo pompierii din Marghita cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și ambulanța SMURD a subunității. A fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Buduslău.
Echipajele au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent la întreaga locuință, în aproximativ 25 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la o altă casă aflată la doar doi metri distanță.
În imobil, pompierii au găsit trupul carbonizat al proprietarului. Cercetările au indicat drept cauză probabilă a incendiului fumatul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.