Un autocar cu 20 de pasageri s-a răsturnat, duminică, în localitatea Dumbrava, județul Cluj. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, la fața locului intervenind mai multe echipaje de salvatori. Traficul a fost complet blocat în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers dinspre Oradea spre Cluj-Napoca.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a anunțat că un autocar în care se aflau 20 de persoane s-a răsturnat, duminică după-amiază, pe carosabil, în localitatea Dumbrava.

În urma accidentului, dintre cei 20 de ocupanți, 11 au fost răniți, dintre care 3 răniți grav.

Potrivit ISU Cluj, un bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, aflat în autocar, a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, bărbatul a decedat. Celelalte persoane implicate erau conștiente și cooperante, fiind supuse triajului pentru stabilirea priorității de transport la spital. Având în vedere numărul mare de persoane implicate și amploarea accidentului, la nivelul județului Cluj a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune mobilizarea suplimentară a resurselor de salvare și coordonarea unitară a misiunii.

La locul accidentului au acţionat trei mașini de stingere și două echipaje de descarcerare. De asemenea, la faţa locului au fost trimise patru echipaje SMURD și patru ambulanțe, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple şi două elicoptere SMURD.

În urma accidentului, circulația a fost complet întreruptă în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers dinspre Oradea spre municipiul Cluj-Napoca, pe varianta Huedin – Cluj, la coborâre. La fața locului au fost trimise echipaje de poliție pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului și pentru dirijarea traficului în zonă.