Un bărbat a fost reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați pentru tâlhărie, după ce a furat mai multe dulciuri dintr-un magazin din Oradea și a agresat-o pe una dintre angajate care l-a oprit și i-a cerut să returneze bunurile sustrase.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus, în 10 aprilie, reținerea, pentru 24 de ore față de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Biharia, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

„Din cercetările efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, la data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, în timp ce bărbatul se afla în incinta unui magazin, de pe strada Nufărului din municipiul Oradea, ar fi sustras produse alimentare (dulciuri), în valoare totală de 84,9 lei, iar la ieșirea din magazin, fiind oprit de către angajați, care i-au solicitat să le predea bunurile sustrase, ar fi agresat-o fizic pe una dintre angajate, pentru a-și asigura scăparea și a părăsit incinta magazinului.

Bărbatul a fost depistat la aproximativ 15 minute de la comiterea faptei, de polițiștii de ordine publică orădeni, într-un parc din proximitatea locului faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral”, a transmis Poliția Bihor.

În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 3 și 4 zile de îngrijiri medicale. La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 15 zile. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea documentării întregii eventuale activități infracționale.

Foto: imagine cu titlu ilustrativ.