Poliţiştii din Băile Felix au fost nevoiţi să intervină în noaptea de joi spre vineri, pentru aplanarea unui scandal izbucnit într-un bar din staţiune. Totul a pornit de la un client care a agresat-o inclusiv pe o angajată a localului.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, oamenii legii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de un orădean de 32 de ani, suspectat că, în timp ce se afla într-un local public din staţiunea Băile Felix, ar fi provocat un scandal, tulburând ordinea şi liniştea publică. De asemenea, acesta este bănuit că ar fi agresat fizic o angajată a localului, care a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare şase zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din Băile Felix sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.