Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş au depistat 12 cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria, ascunşi într-un automarfar.

Potrivit informațiilor transmise de ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materie primă textilă, pe ruta România - Germania. În urma controlului efectuat asupra automarfarului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunși doisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 53 de ani. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.