Peste 120 de poliţiştii bihoreni au descins, ieri dimineaţă, în mai multe locaţii din judeţ, dar şi din Ungaria, în cadrul unei acţiuni transfrontaliere ce a vizat destructurarea unei reţele de contrabandă cu ţigări. Nu mai puţin de 38 de percheziţii au fost efectuate, la finalul acestora 27 de persoane fiind duse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de IPJ Bihor, poliţiştii bihoreni specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat 38 de percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a 27 de persoane, bănuite de contrabandă cu ţigări şi spălarea banilor. Descinderile au început ieri dimineaţă la ora 6.00, sub cooordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi au vizat 38 de locaţii pe raza a patru localităţi din judeţul Bihor şi într-o localitate din Republica Ungaria, la locuinţele a 27 de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi spălarea banilor, precum şi în imobilele în care există suspiciunea că acestea şi-ar desfăşura activitatea infracţională. La acţiune au participat peste 120 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Poliţiei Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi de la BCCO Oradea.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 - martie a.c., persoanele în cauză ar fi desfăşurat activităţi de introducere în ţară, transport, deţinere şi comercilizare de ţigarete marcate necorespunzător. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat, până în prezent, la aproximativ 500.000 de lei", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate 239.770 ţigarete marcate necorespunzător, de diferite mărci, 14,2 kg de tutun în valoare totală de circa 100.000 lei, 30.000 lei şi 12.000 euro în numerar, precum şi mai multe caiete şi agende conţinând înscrisuri legate de comercializarea de ţigarete. La finalizarea percheziţiilor, suspecţii au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor pentru audieri şi luarea măsurilor legale. Potrivit unor surse, cercetările în acest caz au fost începute în vara anului trecut, iar verificările au scos la iveală faptul că membrii grupului procurau ţigări de contrabandă din Ucraina, care apoi erau aduse în România prin Ungaria, în maşini şi dube, şi transferate vânzătorilor ambulanţi din pieţele orădene. Printre persoanele audiate se numără, potrivit surselor, şi un fost interlop din Oradea, Lakatos Robert, rezident în Biharkeresztes, unul dintre furnizorii importanţi ai grupării, dar şi mai mulţi comercianţi din Piaţa Cetate din municipiu. Poliţiştii bihoreni au mai precizat că acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al SRI, precum şi de sprijinul Direcţiei Vamale şi Fiscale din Hajdu Bihar - Ungaria. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei în cauză riscă pedepse privative de libertate de la 2 la 10 ani, precum şi interzicerea exercitării unor drepturi.