Accident mortal pe Calea Clujului
Un orădean de 27 de ani și-a pierdut viața, în noaptea de joi spre vineri, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, pe Calea Clujului.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs la ora 03.50. „Polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNAU 112 că, pe Calea Clujului din municipiul Oradea, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri orădeni, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Clujului din municipiul Oradea, dinspre strada Mierlei înspre strada Grădinarilor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns parțial pe trotuarul din partea stângă a direcției sale de deplasare și ar fi lovit un stâlp metalic de iluminat public”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma accidentului rutier, din nefericire, conducătorul autoturismului a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul, la fața locului. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.