Un tânăr de 20 de ani din Marghita a fost internat, luni, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat pe un drum judeţean, iar şoferul şi un alt pasager au fugit de la locul accidentului, abandonându-l pe tânărul rănit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, comisarul Ioana Indrieş, accidentul a avut loc luni, în jurul orei 04.00, în localitatea Buduslău. Şoferul unui autoturism, un tânăr de 24 de ani din municipiul Marghita, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă, lovind o semiremorcă staţionată pe marginea drumului. În urma impactului, maşina a ricoşat într-un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat în şanţ. "După producerea evenimentului rutier, şoferul, împreună cu un alt pasager aflat în autoturism, a părăsit locul evenimentului, înainte de sosirea echipei de cercetare, abandonând în autoturism un alt pasager, un tânăr de 20 de ani, grav rănit", a explicat comisarul Ioana Indrieş. Un martor al accidentului a sunat imediat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj al Ambulanţei, care l-a transportat la Spitalul Municipal Marghita, iar de acolo, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. "Tânărul a suferit leziuni şi plăgi la nivelul membrelor, respectiv un traumatism cranio-cerebral. A fost internat pe Secţia de neurochirurgie a spitalului", a declarat dr. Hadrian Borcea, purtătorul de cuvânt al spitalului. În urma verificărilor, poliţiştii l-au găsit pe cel care conducea maşina, stabilind că acesta nu are permis de conducere eliberat de autorităţile române. "În prezent, şoferul este audiat la sediul Poliţiei Marghita, iar cercetările continuă pentru lămurirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.