Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările faţă de H.A., de 34 de ani, din localitatea Salonta, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism.
Flagrant
"Nu-i bine, domnu chestor" - Secretar de stat, cercetat penal
Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, este acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind referendumul, potrivit unor surse judiciare.
- 08 August 2012
- Citeste
Prostituată omorâtă în bătaie
Noaptea de marţi spre miercuri s-a încheiat tragic pentru orădeanca Rodica Ţ. Femeia de 29 de ani se prostitua în zona pieţei din Ioşia şi nu ducea lipsă de clienţi. În jurul orei 23.00 a sunat la 112, după o întâlnire cu un client care a bătut-o crunt.
- 08 August 2012
- Citeste
Vehicul neînmatriculat depistat la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au depistat marţi după-amiază pe sensul de ieşire din ţară un autoturism marca Opel Vectra, an de fabricaţie 1994, înmatriculat în Germania, care le-a trezit suspiciuni.
- 08 August 2012
- Citeste
Marfă confiscată de Poliţia Locală
Agenţii Poliţiei Locale Oradea, din cadrul Compartimentului Control Comercial, Compartimentului Protecţia Mediului - Poliţia Ecologică şi Compartimentului Ordine Publică au continuat acţiunea comună de normalizare a comerţului în cadrul pieţelor agroalimentare, cât şi în perimetrul acestora.
- 07 August 2012
- Citeste
Sancţiuni în trafic
Ca urmare a abaterilor constatate în prima zi a acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.234 lei.
- 07 August 2012
- Citeste
Cinci migranţi reţinuţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat şi reţinut ieri dimineaţă cinci bărbaţi care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.
- 06 August 2012
- Citeste
Sancţiuni la sfârşit de săptămână
Ca urmare a abaterilor constatate pe şoselele bihorene în weekend-ul trecut, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 406 sancţiuni contravenţionale în valoare de 63.810 lei.
- 06 August 2012
- Citeste
Şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, pus oficial sub acuzare
Şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, a fost pus oficial sub acuzare, împotriva ofiţerului de poliţie fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, informează Ministerul Public.
- 06 August 2012
- Citeste
Rieni - Un mort şi patru răniţi într-un accident rutier
Un tânăr în vârstă de 32 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident produs pe DN76, în localitatea bihoreană Rieni, după ce şoferul unei autoutilitare a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autobuz.
- 05 August 2012
- Citeste


