Ambasada României în Ungaria a încheiat un contract cu hotelul Le Meridien din Budapesta pentru a marca Ziua Naţională a României, a anunţat, ieri, MAE, care a precizat că locul ales asigură toate detaliile necesare pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a recepţiei. "După regretabila anulare, de către directorul Teatrului Naţional din Budapesta, a organizării recepţiei de Ziua Naţională a României la Budapesta, Ambasada României a iniţiat demersurile necesare pentru identificarea unei locaţii potrivite, care să acomodeze necesităţile specifice ale organizării unui astfel de eveniment şi care să aibă posibilitatea găzduirii acesteia în ziua şi la ora anunţate anterior", explică MAE.