Zi de grevă şi manifestaţii în Franţa
Personalul didactic din Franţa, de la grădiniţe până la Universităţi, era chemat ieri la o grevă şi manifestaţii pentru a protesta faţă de reformele propuse de guvern şi desfiinţarea unor posturi - informează AFP.
Aproape toate sindicatele cadrelor didactice din sectoarele public şi privat şi cel mai important sindicat din învăţământul superior au lansat un apel la mobilizare în întreaga Franţă. Liceenii şi studenţii au fost chemaţi, şi ei, la mobilizare. Sindicatele cadrelor didactice deplâng lipsa de mijloace pentru educaţie, desfiinţările de posturi (11.200 în 2008, 13.500 în 2009) şi reformele guvernamentale.
Din anul 2000, a afirmat ministrul francez al educaţiei naţionale, Xavier Darcos, au fost "33 de greve, adică peste patru greve pe an". "Aceasta arată că în acest minister există o cultură a grevei care ne împiedică să vorbim de lucrurile reale, de problemele care-i privesc pe elevi", a adăugat Xavier Darcos.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.