Zeci de morţi în urma unui atentat sinucigaş, la Bagdad
Un terorist kamikaze s-a aruncat în aer, ieri dimineaţă, la Bagdad, provocând moartea a cel puţin 60 de civili care formau o coadă pentru a găsi locuri de muncă, relatează Reuters.
Ministerul irakian de Interne a comunicat că în atacul comis în Piaţa Tayran, unde se adună oameni aflaţi în căutarea unor locuri de muncă, au fost rănite alte 221 de persoane. "Şoferul unei camionete a venit şi a spus că are nevoie de zilieri. Când lumea s-a adunat în jurul vehiculului acesta a explodat", a declarat un martor. "Victimele sunt oameni săraci care căutau un loc de muncă. Aceşti oameni ar trebui să fie protejaţi de guvern", a continuat martorul. Premierul şiit Nuri al-Maliki a condamnat "atacul oribil", atribuindu-l forţelor sunnite care îl susţin pe Saddam Hussein şi organizaţiei al-Qaida din Irak. "Aceste grupuri teroriste încearcă să răspândească haosul şi să alimenteze violenţele interconfesionale", a adăugat el.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.