Zece milioane de dolari pentru îmbunătăţirea imaginii Rusiei
Rusia a plătit cel puţin zece milioane de dolari, începând din 2006, către agenţii americane de relaţii publice, angajate să îi îmbunătăţească imaginea la nivel global, scria ieri o revistă rusească, citată de agenţia RIA Novosti, în pagina electronică.
Potrivit New Times, Rusia a căutat consiliere în domeniul relaţiilor publice înainte de a găzdui un summit G8, în 2006, şi a semnat un contract de două milioane de dolari cu Ketchum, o firmă de marketing şi relaţii publice din Statele Unite. Presa străină a spus atunci că va fi dificil pentru această agenţie să schimbe opinia publică occidentală despre Rusia. Chiar înainte de summitul de la Sankt-Petersburg, vicepreşedintele american din acea vreme, Dick Cheney, a acuzat Rusia că înregistrează un regres în privinţa democraţiei şi că îşi foloseşte resursele energetice pentru a-şi şantaja vecinii, iar senatorul John McCain a cerut liderilor lumii să boicoteze summitul. Serviciile companiilor de relaţii publice ar fi fost plătite de bancheri loiali Kremlinului, conform săptămânalului. Potrivit United States' PR Watch, firma Ketchum a făcut un lobby intens pentru ca preşedintele rus de la acea vreme, Vladimir Putin, să fie numit Persoana Anului de revista Time în 2007, a transmis postul de radio Ecoul Moscovei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.