Virusul West Nile a provocat moartea mai multor ruşi
Cel puţin cinci persoane au murit în urma infectării cu virusul West Nile în regiunea Volgograd din Rusia, unde au fost înregistrate 116 cazuri de îmbolnăvire, au anunţat serviciile sanitare locale. "Au fost înregistrate 116 cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile, iar cinci bolnavi au murit", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor sanitare Rospotrebnadzor, adăugând că zilnic sunt înregistrate între şase şi 10 noi cazuri. Alte trei cazuri au fost înregistrate în regiunea vecină Voronej, aflată la 600 de kilometri sud-est de Moscova. Numărul ţânţarilor a crescut de până la 20 de ori faţă de anul trecut.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.