O persoană a murit şi alte 14 au fost rănite ieri, în prăbuşirea unei părţi a acoperişului stadionului clubului olandez FC Twente, la Enschede. "O persoană a murit şi 14 sunt rănite. Zece persoane sunt la spital şi două sunt în stare gravă", a declarat primarul din Enschede, Peter den Oudsten. Circumstanţele accidentului nu sunt clare şi au loc căutări pentru a se stabili dacă mai sunt persoane blocate sub dărâmături. Unii martori au văzut muncitori care fugeau, în momentul prăbuşirii acoperişului. "A căzut cu mult zgomot, ca un castel de cărţi care se prăbuşeşte", a declarat un martor. Incidentul nu s-a produs în timpul vreunui eveniment sportiv, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.