Vicepreşedintele iranian a declarat că ţara sa este "prietenul poporului israelian"
Vicepreşedintele iranian Esfandiar Rahim Mashaie a declarat că Iranul este "prietenul poporului israelian", această remarcă neobişnuită contrastând cu atacurile verbale ale Teheranului împotriva Ierusalimului, relatează AFP.
"Astăzi, Iranul este prietenul poporului american şi al celui israelian. Nici o naţiune nu este inamicul nostru în lume, iar acest lucru este o onoare pentru noi", a declarat Rahim Mashaie, potrivit cotidianului reformator Etemad şi agenţiei Fars. "Considerăm poporul american ca fiind unul dintre cele mai bune popoare din lume", a adăugat el. Rahim Mashaie este considerat un apropiat al preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, al cărui fiu s-a căsătorit cu fiica acestuia. "Bineînţeles, avem inamici şi cele mai grave ostilităţi din lume vizează poporul iranian", a adăugat el, într-o conferinţă pe tema turismului. Aceste declaraţii contrastează cu tonul utilizat de preşedintele Ahmadinejad, care a precizat în mai multe rânduri că Israelul va fi "şters de pe hartă". Nu este pentru prima dată când Rahim Mashaie generează controverse. În urmă cu câteva luni, el a fost criticat de deputaţi, care i-au reproşat că a asitat la o ceremonie organizată cu ocazia unui congres pe tema tursimului în Turcia, în timpul căreia mai multe femei au dansat. Site-ul Tabnak, apropiat al conservatorilor, a criticat remarca lui Rahim Mashaie, afirmând că este vorba despre declaraţii "neobişnuite", în condiţiile în care "popularitatea preşedintelui Ahmadinejad în lumea arabă şi islamică se datorează în parte atacurilor sale împotriva Israelului şi contestarea Holocaustului".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.