Veneţia, inundată şi acoperită de zăpadă
Oraşul italian Veneţia era inundat şi acoperit de zăpadă sâmbătă, în urma trecerii unei depresiuni, combinată cu un fenomen natural de maree, care a ridicat nivelul apelor lagunei cu 114 centimetri, potrivit Centrului veneţian de supraveghere şi previziuni ale mareelor, transmite AFP.
Aproximativ 14 la sută din oraş era sub ape şi un strat fin de zăpadă acoperea palatele, podurile şi faimoasele gondole, sâmbătă dimineaţă. Aeroportul Serenissime a fost închis mai mult de cinci ore din cauza intemperiilor, iar circulaţia trenurilor a fost puternic perturbată pe unele linii, în special cele venind dinspre Trieste (nord-est). Un tânăr turist francez nu s-a putut abţine şi s-a aruncat în apa acumulată în celebra piaţă San Marco. Poliţia municipală a intervenit rapid pentru a-l obliga să iasă şi i-a dat amendă. Ca de obicei, autorităţile au amplasat pasarele de lemn pentru a permite locuitorilor şi vizitatorilor să circule prin oraş. La 1 decembrie 2008, marea s-a ridicat cu 156 de centimetri peste nivelul normal, acesta fiind un record în ultimii 22 de ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.