Un român în funcţia de comisar european pentru agricultură
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, l-a nominalizat, ieri, pe românul Dacian Cioloş în funcţia de comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Cioloş va avea de gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, care are alocat pentru 2010 circa 50 de miliarde de euro, aproape o treime din bugetul Uniunii Europene.
Agricultura, considerată iniţial un portofoliu mediu în executivul european, va creşte semnificativ în importanţă în următorii cinci ani, ca urmare a unei revizuiri majore a bugetului Uniunii Europene şi a Politicii Agricole Comune ce urmează să aibă loc anul viitor. Cioloş va avea de gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, care are alocat pentru 2010 circa 50 de miliarde de euro, aproape o treime din bugetul Uniunii Europene. Barroso a anunţat vineri distribuirea portofoliilor în noul executiv european, după ce, miercuri dimineaţă, executivul UE a făcut publică lista cu cei desemnaţi de cele 27 state membre să fie comisari europeni. Pe listă se regăsesc: Joaquin Almunia la portofoliul Concurenţei, Laszlo Andor - Ocuparea Forţei de muncă, Afaceri sociale şi Incluziune; Catherine Ashton, Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Securitate; Michel Barnier - Piaţă Internă şi Servicii, John Dalli - Sănătate şi Politica Consumatorilor; Maria Damanaki - Afaceri Maritime şi Pescuit; Karel de Gucht - Comerţ; Stefan Fule - Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate; Johannes Hahn - Politică Regională; Connie Hedegaard - Schimbări climatice; Maire Geoghegan-Quinn - Cercetăare şi Inovaţie; Rumiana Jeleva - Cooperare Internaţională Ajutor Umanitar şi răspuns în situaţii de criză; Siim Kallas - Transporturi; Neelie Kroes - Digital Agenda; Janusz Lewandowski - Buget şi planificare financiară; Cecilia Malmstrom - Afaceri Interne; Guenter Oettinger - Energie; Andris Piebalgs - Dezvoltăre; Janez Potocnik - Mediu; Viviane Reding - Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie; Olli Rehn - Afaceri Economice şi Monetare; Maros Sefcovic - vicepreşedinte al CE pentru Relaţii Inter-instituţionale şi Administraţie; Algirdas Semeta - Taxare şi Uniune Vamală, Audit şi Anti-fraudă; Antonio Tajani - Industrie şi Antreprenoriat şi Androulla Vassiliou - Educaţie, Cultură Multilingvism şi Tineret.
Functia de comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala este o palarie foarte mare pentru un roman.Dar, uite ca se poate.Ramane ca D-l Dacian Ciolos sa fie echilibrat, competent in actiunile sale si sa demonstreze lumii ca romanii sunt cunoscuti si apreciati din ce in ce mai mult datorita comptentelor si profesionalismului. Sa ne bucuram impreuna si sa-i uram succes.
Inainte de a-si intra in drepturi afirma ca nu va reprezenta Romania,ci UE.Respectul si modestia,specifica unui inalt demnitar european,il obliga la o formulare mai diplomata si cu respect fata de cei care l-au propus si sustinut.Ciolos,este,inainte de toate,roman si ar fi bine sa nu uite acest lucru.Mult succes!
Este extraordinar sa vezi un roman competent apreciat .Felicitari. Ce sa mai spunem ca dupa acest eveniment Nastase spune ca s-ar putea sa fie un cadou otravit... Presedintele a fost inspirat cu propunerea .
Suntem,itr-adevar,norocosi,iar cel mai important lucru este acela ca Dumnezeu nu a uitat de noi,desi nu meritam acest lucru.