Un ofiţer român a fost ucis în Afganistan
Un ofiţer român a fost ucis în Afganistan, într-un schimb de focuri de armă cu insurgenţii, a informat, ieri dimineaţă, Ministerul Apărării. Potrivit Ministerului Apărării, ofiţerul, căpitan Petre Tiberius, făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale "Vulturii".
Căpitanul Petre Tiberius conducea o misiune de intervenţie rapidă în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi. În jurul orei 04.00 (ora României), la aproximativ 80 de kilometri Sud-Vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a acţionat în sprijinul unei subunităţi aliate. În schimbul de focuri, ofiţerul român a fost împuşcat. El a fost evacuat de urgenţă cu un elicopter MEDEVAC, iar în jurul orei 4.30 a decedat pe timpul transportului către spital. Ofiţerul avea 33 de ani, era căsătorit şi avea un copil.
Purtătorul de cuvânt al MapN, Constantin Spânu, a declarat că familia căpitanului ucis în Afganistan va primi 80.000 de euro asigurare de viaţă, din partea firmei de asigurări, precum şi circa 100.000 de lei din partea Ministerului Apărării. "Din partea Ministerului Apărării vor fi acordate echivalentul a 100 de solde lunare brute, pensie de urmaş, ajutor de deces, contravaloarea concediului anual de odihnă neefectuat. În total este vorba despre o sumă cuprinsă între 80.000 şi 100.000 de lei", a spus purtătorul de cuvânt. Ofiţerul era din Târgu Mureş şi după definitivarea procedurilor urmează să fie stabilite locul şi data la care acesta va fi adus în ţară. Căpitanul Petre Tiberius este cel de-al doilea militar român ucis în Afganistan în acest an, incidentul având loc în prima zi a summitului NATO, pe agenda căruia figurează şi problema Afganistanului şi necesitatea suplimentării efectivelor din această ţară. Din 2003, de la începutul participării României la misiunea NATO din această ţară, zece militari români au fost ucişi în Afganistan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.