Un britanic a fost condamnat, marţi, la închisoare pe viaţă, pentru că şi-a violat cele două fete timp de 25 ani, în urma relaţiilor incestuoase acestea născând şapte copii, relatează AFP.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, şi-a abuzat constant, începând din 1981, timp de 25 de ani, cele două fete, care au rămas însărcinate de 19 ori. Judecătorul Tribunalului Sheffield, din nordul Angliei, a spus că este cel mai grav caz pe care l-a tratat vreodată şi a stabilit 25 de pedepse cu închisoare, cu executare simultană. Astfel, el va trebui să rămână în închisoare minimum 19 ani şi jumătate. El a recunoscut că a comis 25 de violuri şi patru agresiuni sexuale. Fata cea mai mare a rămas de şapte ori însărcinată. Ea are în prezent doi copii, însă a mai născut alţi doi copii care au murit. Sora sa mai mică a rămas însărcinată de 12 ori şi a născut cinci copii. Bărbatul a început să îşi abuzeze cele două fete în 1981, când aveau 8 şi 10 ani, potrivit acuzării. La început, ele au fost abuzate în fiecare zi, iar în perioade mai lungi de timp, au fost agresate sexual de două-trei ori pe săptămână. Dacă opuneau rezistenţă, le băteau cu ferocitate, ajungând până la a le arde pe ochi şi braţe. Una dintre ele era responsabilă cu supravegherea copiilor celeilalte în timpul violurilor. Singura perioadă de repaus pentru ele era după ce năşteau sau când erau bolnave.