Un avion rus de vânătoare de tip Su-27 s-a prăbuşit, ieri, în Extremul Orient rus, unul din cei doi piloţi pierzându-şi viaţa, a relatat agenţia Interfax, citând un purtător de cuvânt al aviaţiei militare, transmite AFP.

"Potrivit informaţiilor actuale, unul dintre piloţi s-a catapultat, iar celălalt a murit", a declarat, ieri, locotenent-colonelul Vladimir Drik, citat de Interfax. Accidentul a avut loc la 12 kilometri nord de localitatea Usuriisk, situat în apropiere de oraşul Vladivostok, la ora 07.30 (10.30, ora României), în cursul unui zbor de antrenament, a adăugat Drik.